Există o multitudine de articole, cărți, interviuri, studii și filme care abordează aceasta temă, iar problema cea mai des intâlnită este contradicția datelor. Există părți care susțin că o dietă ketogenică contribuie la echilibrarea sistemului hormonal, există alte părți care susțin că aceasta dă totul peste cap.
Ne aflăm în făța unui subiect complex și, în același timp, delicat, iar, în datele pe care le avem la dispoziție este foarte posibil ca și unii și alții să aibă dreptate și în același timp, în mod paradoxal, nici unii, nici alții să nu aibă dreptate. Acest lucru se întâmplă pentru că trăim în dualitate, într-un univers polarizat, dar și pentru că lipsesc piese din puzzle.
Inițial, când am început să scriu acest articol, aveam intenția să iau și să disec fiecare boală metabolică în parte. În timp ce am studiat subiectul, textul și-a schimbat forma. Mi-am dat seama că ceea ce contează este să se cunoască mecanismele prin care apar aceste dezechilibre metabolice, iar pe măsura ce le-am analizat, am realizat că toate converg spre unul singur: Rezistența la leptină!
Astfel, prefer să definesc unii termeni și unele noțiuni, ca limbajul să fie înțeles și să pun reflectorul pe procesele metabolice implicate. De aprofundat, îl voi aprofunda pe cel menționat.
În ultimii ani, studiul epigeneticii a luat amploare, mai ales în urma faptului că, deși s-a reușit secvențierea completă a ADN-ului uman, unele fenomene nu au putut fi explicate cu ajutorul geneticii clasice. Astfel a luat naștere epigenetica. Nimic nu e nou sub soare. Știința nu face altceva decât să redescopere ceea ce era deja acolo.
Întrebarea care se pune este în ce proporție contează partea genetică în manifestarea fenotipică? Dar cea epigenetică? Cu alte cuvinte, care din ele influențează mai mult felul în care ne dezvoltăm și manifestăm?
Am ales această animație, care oferă o imagine de ansamblu asupra interacțiunii dintre informația moștenită (nature) versus informația absorbită din mediu (nurture). Concluzia este că ultimul cuvânt îl are mediul de dezvoltare (intern și extern). El este cel care decide care dintre secvențele genetice se vor manifesta și care nu. Întrebarea care ia naștere este: acum că știm acest lucru, în ce masură putem noi influența factorii epigenetici?
Există mai multe tehnologii care implică celule stem la nivel mondial. Una dintre acestea este Laminina. Povestea acesteia[1] începe în anul 1929 cu Dr. John R. Davidson (Canada), care descoperă în timpul cercetărilor sale faptul că oul de găină fertilizat își triplează dimensiunea într-una din primele 14 zile de la fertilizare. Cercetările sale despre cum ar putea fi folosită această informație în folosul omenirii au continuat abia dupa încă 50 de ani, când Dr. Bjodne Eskeland (Norvegia) a reușit să izoleze aceste componente caredeclanșează activarea celulelor stem și să creeze formula a ceea ce astăzi numim LAMININE®.