intro
Weight Loss – 1 to 1 Training Program – este un program creat pentru persoanele care, pe lângă pierderea în greutate, urmăresc să-și reoptimizeze toate funcțiile corpului, care vor să-și revendice corpul și să îl utilizeze la adevăratul lui potențial sau cât mai aproape de acesta.
Creșterea și pierderea în greutate sunt larg și profund neînțelese. Fără a avea cunoștințele și instrumentele adecvate, managementul greutății este doar o zgârietură de suprafață.
Ceea ce am creat aici este mult mai mult decât pierderea kilogramelor. Dacă intri, e nevoie să joci. Nu te invit să slăbești, ci te invit să îți rescrii toate funcțiile corpului, astfel încât să ajungi în punctul în care să nu îți mai faci vreodată griji cu privire la aceast aspect. Abia atunci putem vorbi despre sănătate reală și performanță.
Este greu? La naiba, da. FOARTE GREU.
Să reprogramezi funcțiile biologice ale unui organism este destul de simplu. Foarte multă lume știe, de fapt, ce e de făcut. Însă simplu nu înseamnă ușor. DE CE? Aceste lucruri le vei înțelege doar pe parcursul training-ului propriu-zis.
Este nevoie de TIMP? Mai mult decât îți imaginezi!
Ce nu înțelege marea majoritate este că, de cele mai multe ori, kilogramele în plus nu apar peste noapte, de la pizza de ieri, ci sunt o consecință la ani sau zeci de ani în care corpul a fost utilizat într-un mod nepotrivit. Este absolut normal să nu se poată rezolva totul ca prin magie, însă uneltele pe care le avem la îndemână ne ajută să ne apropiem de ea, dacă știm cum să le utilizăm în mod corect.
Merită? Munca, atenție, bani, timp… Asta doar tu poți să știi… MERIȚI?
Dacă nu tu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Când știi că meriți, nu ai absolut nicio îndoială că ceea ce faci pentru tine este lucrul potrivit.
Ceea ce nimeni nu are curajul să îți spună este faptul că acesta este un bilet doar dus. De ce? Pentru că greu nu este să repari, ci să menții rezultatul pe termen lung! Așa că, te întreb acum, ești sigur(ă) că vrei să faci o schimbare reală? Căci doar ce e real va rămâne..
POVESTEA DIN SPATE
Cândva, nu cu mult timp în urmă, am avut și eu 14 kg în plus față de greutatea mea ideală…
Pentru că ceea ce ofer mai departe este doar ceea ce am integrat, este de la sine înțeles faptul că informațiile și practicile au fost experimentate în viața personală. Da, a trecut și pe la mine viața, mi-a bătut la ușă și, curioasă, i-am deschis. Am invitat-o înăuntru și a început distracția: CU DE TOATE – emoții, programe mentale, dulce, dorințe, plăceri, extreme, haos, izolare… Până am ajuns la fund…
Toate acestea mi-au adus 14 kilograme în plus pe cântar, m-au deshidratat și mi-au crescut vârsta metabolică de la 15 la 29 de ani. Îmi era clar că nu sunt bine. Cu toate acestea, medic fiind și, chiar și practicând mult sport, am făcut tot ceea ce am știut ca să îmi revin, însă nu am reușit de una singură.
După ce am epuizat toate variantele, a fost nevoie să recunosc cu umilință faptul că sunt unele lucruri care îmi scapă, că sunt unele lucruri pe care nu le cunosc sau nu le înțeleg. A fost momentul în care a trebuit să fiu suficient de sinceră cu mine și suficient de vulnerabilă încât să cer ajutor.
Universul e minunat. Imediat mi-a scos în cale exact omul potrivit cu tot ce era nevoie. Nu există cuvinte să exprim recunoștința pe care o am pentru călătoria pe care am ales să o experimentez. Nu îmi rămâne decât să ofer ce am primit, în felul meu unic, celor care sunt dispuși să își recupereze corpul.
Timp, efort, bani, disciplină, sinceritate, voință, curaj, dar și risc și asumare… Medicina, nutriția și biohacking-ul mi-a oferit niște scurtături extraordinare… Acestea au fost elementele pe care le-am ales pentru a-mi depăși lenea, frica de eșec și pentru a explora toate programele mentale și emoționale care m-au făcut să mă țin singură într-o buclă din care nu e deloc ușor de ieșit.
Uneori m-am mințit, uneori am ales greșit crezând că înțeleg. Alteori am ajuns la un platou care a necesitat un element cheie pentru a merge mai departe. Am căzut de multe ori și m-am ridicat de tot atâtea ori. NU regret nimic. Știu că ceea ce am clădit în mod conștient va rămâne atâta timp cât aleg să nu uit.
Concret, călătoria revendicării a început acum 3 ani, iar kilogramele au început să dispară în primele luni de training pe nutriție și biohacking. După jumătate de an îmi crescusem procentul de hidratare celulară cu 10%! (de la 50% la 60%), am întinerit din punct de vedere metabolic de la 29 la 13 anișori și am scăpat de 5 kg… apoi de 10 kg… și apoi… m-am culcat pe o ureche.
Am crezut că îmi permit mai multe aroganțe decât era cazul. Am crezut că îmi permit să revin la vechile obiceiuri fără vreo consecință. M-a costat mai mult decât am crezut. Dar, de data asta, am reparcurs drumul recuperării fară vreun ghid. Doar eu cu mine… ce am învățat e priceless. Și uite așa am înțeles că e un bilet doar dus… Odată ce alegi să te revendici, e nevoie să o faci în fiecare moment. Astăzi sunt „la zi” și doar mă joc… cu măsură J.
Asta e experiența extraordinară pe care te invit să o trăiești în felul tău unic. Eu voi fi doar o călăuză. Voi fi acolo atâta timp cât vei avea nevoie pentru a-ți recupera corpul și pentru a ajunge să îți fii propriul ghid. Nu mai mult. Kilogramele vor dispărea ca o consecință a faptului că îți parcurgi propria cale.
Mai ești interesat(ă)? Mă bucur!
Hai să vedem despre ce e vorba concret în acest training.
agendă și subiecte
Training-ul se se împarte din punct de vedere didactic în două mari domenii de focus: optimizarea sistemelor de bază și slăbirea (remodelarea) propriu-zisă. Bineînțeles că, în practică, acestea se întrepătrund. În funcție de fiecare organism în parte, elementele pot fi introduse concomitent sau pe rând.
Programul este unul foarte complex, cu foarte multă informație valoroasă și multe chei ascunse. Abordarea este holistică. Ideal este ca, pe parcursul acestui training, să integrezi pas cu pas fiecare informație, în propriul ritm. În urma training-ului, sarcina ta este să stabilizezi aceste deprinderi prin alegeri susținute, zi de zi. Abia apoi se poate merge mai departe, la următorul nivel.
Structura și complexitatea programului este unică pentru fiecare participant. Nici nu se poate altfel.
Principalele subiecte în jurul cărora se va desfășura training-ul sunt:
*Agenda și subiectele pot suferi modificări atât în functie de modificarea nevoilor individuale în timp.
**Participanții vor primi un document la finalul fiecărei ședințe, cu informația prezentată în detaliu, astfel încât integrarea să se poată face în timp real.
ETAPE TRAINING
Antrenamentul va avea 9 ore pe parcursul a 5 săptămâni. Sedințele pot să aibă loc online sau față în față, în București. Interacțiunea față în față este întotdeauna diferită și conexiunea este mai profundă. Pentru participarea la prima ședință este nevoie de anumiți paramentri – se vor primi personal indicații cu privire la efectuarea scanărilor corespunzătoare. Programul include acces la mine pe rețele de comunicare în scris (SMS, WhatsApp, Telegram, e-mail) pe toată durata acestuia.
Valoarea cunoștințelor pe care le primiți în timpul acestor sesiuni este aproape de zero dacă nu este implementată în alegerile de zi cu zi. 2 ore de teorie și 7 zile de practică par să fie o proporție eficientă pentru a înțelege cu adevărat pe parcursul propriei experiențe ce vreau să spun.
Odată încheiat acest program, ești liber să alegi să rămâi la acest nivel, să mergi la nivelul următor sau să revii la vechile obiceiuri. Recomandarea mea fermă: alege cu inima! Mintea va încerca fără doar și poate, din ce în ce mai agresiv, să vină cu fel și fel de motive ca să nu te alegi pe tine. Alegerea, însă, îți aparține. Succes!
Prețuri și Înscriere
Prețul pentru acest training este 630 EURO (50% reducere pentur studenți cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani). Pentru copiii sub 18 ani, vă rog consultați programul de nutriție pentru familii – Nutrition, Biohacking & Longevity – Family Training.
Pentru alte opțiuni de colaborare, consultați paginile Prețuri și Cum funcționează? .
Bine ai venit în acest training.
FORMULAR DE ÎNSCRIERE
Primul pas este să completezi formularul de înregistrare și să-l trimiți pe adresa mea de e-mail: office@ancatandea.com .
Pe baza răspunsurilor dumneavoastră și nu numai, voi decide dacă puteți participa la acest program.
Nume: ______________
Vârstă: ______________
Telefon: ______________
Întrebarea nr. 1: DE CE vrei să te alături acestui program de slăbire? (Fără un motiv suficient de puternic în spatele alegerii tale., sunt șanse mari să îți pierzi interesul pentru acest program undeva pe drum. Deci… DE CE ai alege să îți sacrifici resursele pentru a intra în el?).
Întrebarea nr. 2: CE vrei să obții participând la acest program? (Numește cel puțin un obiectiv de pe fiecare plan (fizic, emoțional, mental).
Întrebarea nr. 3: Ce ești dispus să SACRIFICI pentru a profita la maximum de această experiență? (Pentru a primi ceva, trebuie să fii dispus să sacrifici altceva. Ex: timpul, banii, munca, obiceiuri vechi etc. sau altceva. Vă rugăm să fiți conștienți de ceea ce oferiți în schimbul acestei experiențe.) Numiți-le aici.
Întrebarea nr. 4: Există ceva care te împiedică să crezi 100% că acesta este antrenamentul potrivit pentru tine în acest moment? (îndoieli, scuze, prieteni, finanțe – orice!) Numiți-le aici.
Odată ce aceste răspunsuri sunt trimise la adresa mea de e-mail office@ancatandea.com , vei fi anunțat(ă) în cel mai scurt timp dacă ești eligibil pentru acest curs. Dacă răspunsul este afirmativ, vom continua cu plata. Vă exprimați acordul cu termenii și condițiile odată ce efectuați plata. Vă rugăm să le citiți cu atenție!
Dacă crezi că ceea ce-ți ofer este pentru tine, ușa mea este larg deschisă.
Mulțumesc pentru răbdare și interes și aștept cu curiozitate să te întâlnesc!
Cu drag,
Dr. Anca Țandea
AVERTISMENT ȘI DECLINARE A RESPONSABILITĂȚII
Training-ul este informativ, iar declarațiile și opiniile exprimate în acest eveniment nu constituie sfaturi medicale și nu au scopul de a diagnostica, trata, vindeca sau preveni vreo boală sau afecțiune. Autorii și persoanele menționate nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele efecte adverse rezultate din utilizarea informațiilor conținute aici.
Opiniile altor persoane sunt în întregime ale lor și acest eveniment nu susține și nu își asumă responsabilitatea pentru declarațiile făcute de aceștia. Acest eveniment nu reprezintă și nu oferă nicio garanție cu privire la calificările sau credibilitatea lor.
Certificăm că există posibilitatea ca informațiile furnizate de acest eveniment, sau anumite informații din paginile sau documentele incluse, să fie incorecte din punct de vedere medical. Prin utilizarea acestor informatii, sau prin citirea acesteia, utilizatorul isi asuma si accepta ca toata responsabilitatea ii apartine in totalitate, scutind de orice responsabilitate legala atat autorii cat si persoanele mentionate care au participat la furnizarea de informatii sau servicii, inclusiv chiar si informatiile gresite. oferite din neglijență.
Utilizarea informațiilor și tehnicilor descrise în acest program este în întregime pe propriul risc.
Dacă credeți că aveți o afecțiune medicală, consultați un medic specialist.
Dacă nu sunteți de acord cu acești termeni și condiții de participare, avertisment și declinare a responsabilității, vă rugăm să nu continuați și să ștergeți documentele descărcate legate de acest program de formare și orice alte documente de pe site.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |