Obezitatea la copii este în creștere, iar viteza cu care procentul tinerilor afectați crește este alarmant la nivel mondial.

„Copiii sunt salvarea tuturor… DACĂ îi susținem.” Dr. Anca Țandea

Perspectiva Generală

Medicina convențională tinde să ofere metode de abolire sau de estompare a efectelor, în locul descoperirii, înțelegerii și eliminării cauzelor. Chiar și în cea de-a doua abordare, apar niște piedici care sunt, în primul rând, greu de recunoscut!

Gândirea în termeni de cauză și efect împiedică deseori observarea cauzei reale a obezității și a dezechilibrelor în general. Cauza reală, de cele mai multe ori, își are originea într-un plan mai subtil (!), iar găsirea acesteia devine o provocare legată de evoluția în conștiență pentru a cunoaște astfel un plan superior de existență.

Astfel, pentru cine are nevoie de o abordare mentală, cognitivă, a cauzelor și consecințelor obezității la copii, recomand acest articol medical[1], care oferă o imagine complexă în acest sens. Eu prefer să sar această etapă, pentru a aduce altfel de elemente care să completeze această viziune.

Aspecte Unice de Considerat

1.      Copiii nu sunt adulți

Copiii absorb TOT.

De multe ori folosesc fel și fel de comparații pentru a exprima și a explica unele lucruri. Din acest punct de vedere, am comparat copiii cu niște găuri negre sau cu niște bureți super-eficienți, care absorb tot. Și când spun tot, mă refer la toată informația care îi înconjoară, din momentul concepției. De aici și responsabilitatea imensă de a fi un părinte conștient.

Fiecare sămânță încolțește sau nu, crește sau nu, în funcție de mediul care este propice sau nu. Într-un mediu neprielnic, plantele fie mor, se adaptează: țepi, toxine etc. Natura ne oferă răspunsul și de data asta… Astfel, copiii devin un produs al mediului intern și extern în care se dezvoltă.

Copiii sunt vulnerabili.

Deși ei vin în această realitate fizică updatați d.p.d.v. informațional (adică știu mai multe decât noi!), cei mici nu au fizic capacitățile necesare de a se descurca singuri și de a-i produce cele necesare scopului lor. Nu au capacitatea nici măcar de a vorbi pentru a cere aceste lucruri.

Această poziție îi face extrem de vulnerabili. Practic, ei își încredințează viața în mâinile adulților (de obicei a parinților), sperând că aceștia voi intui adevăratele nevoi. De cele mai multe ori, părinții abandonează (la propriu și la figurat) aceste ființe divine – instituțiilor, regulilor și programelor sociale. Revendicarea copiilor impune însă o mare responsabilitate.

Copiii au nevoi diferite.

Copiii sunt ființe în dezvoltare. Din punctul meu de vedere, acest proces nu ar trebui să se oprească odată cu atingerea maturității, ci din contră, abia atunci să înceapă cu adevărat, dar asta este o altă poveste. Copiii se dezvoltă exponențial pe toate planurile.

Ce este, însă, necunoscut de marea masă, este faptul că această dezvoltare se face în etape. Întâi are loc  dezvoltarea matricii fizice, apoi a matricii eterice, emotionale și mentale. Fiecare matrice este suport pentru următoarea. Abia după ce aceste etape au fost parcurse și integrate, putem vorbi de maturitate. Și abia după ce putem vorbi de maturitate putem vorbi de evoluție.

Sistemele sociale au făcut ca aceste cicluri să fie date peste cap, având ca rezultat de cele mai multe ori un adult dezechilibrat și fragil. Acesta este și motivul pentru care maturitatea reală este atinsă foarte târziu sau chiar deloc.

Pe scurt, nevoile copilului se schimbă permanent, în funcție de etapa de dezvoltare în care se află. Ele NU sunt aceleași cu nevoile unui om care a ajuns la maturitate! De temelie, însă, las aici nevoia de a se simți iubit, de a se simți văzut.

Copiii sunt ființe vii.

Copiii sunt plini de viață! Indiferent de felul în care se manifestă, ei sunt plini de viață, de energie sexuală. A „normaliza” un copil plin de viață, a-i tăia elanul, direct sau indirect (atenție mare la social media!), e echivalent cu a smulge o parte din el, puțin câte puțin. Încet, vitalitatea dispare, scânteia la fel, și copiii devin tot mai… gri.

Recomand articolul Rușinea, unde am acoperit mare parte din ce înseamnă a te simți „greșit”.

De multe ori se poate constata faptul că vitalitatea unui copil este atât de puternică, încât devine insuportabilă pentru adulții care au uitat cum se simte viața. Viața e tot ceea ce avem și, pierduți în visul propriu, am uitat ce să facem cu ea. Viața ne este dată ca să fie trăită. De câte ori este încurajat un copil să facă ceea ce îl face fericit? E atât de simplu… „Dar dacă…?!”

2.      Trăim vremuri fără precedent

Clișeele precum „Istoria se repetă” sunt parțial adevărate. Întotdeauna atenționez publicul și persoanele cu care intru în contact să nu ia de bune jumătățile de adevăr, ci să aibă grijă să găsească și să ia în considerare și jumătatea care lipsește.

În acest caz, jumătatea care este deseori ignorată este faptul că nu am mai avut niciodată acces la tehnologia din ziua de azi. Practic, da, istoria se repetă. Ceea ce este totuși diferit este forma în care are loc acest proces. Când mă refer la ce anume se repetă nu mă refer doar la unele conflicte din manualele de istorie, ci la istoria civilizațiilor umane la nivel planetar.

Pe scurt, în diferite forme, este prezentă aceeași separare, aceeași luptă între bine și rău, aceeași luptă pentru energie și pentru putere, lupte care devin din ce în ce mai evidente și mai agresive, însă contextul este unic. Acesta este și motivul, în viziunea mea, pentru care se repetă istoria: ignoranța faptului că trăim la nesfărșit vremuri fără precedent, comportându-ne că și cum știm deja despre ce e vorba.

3.      Nu mai este timp

Universul, din generozitate, ne-a oferit de nenumărate ori în ultima perioadă situații în care să întelegem care sunt lucrurile care contează. Ne-a oferit posibilități de a-i alege PE COPII sau de a alege iluziile care le compromit sufletele.

Dacă un moment din copilărie în care mama a spus copilului său „Dacă nu mănânci tot din farfurie, nu te duci la joacă…” are un impact atât de puternic în dezvoltarea sa personală, imaginați-vă ce răsunet vor avea 2 ani de restricții de tot felul și ecrane de tip LED timp de ORE/zi, când recomandările se rezumă la MAXIM 1-2 ore/zi. Acessta e doar un exemplu.

Îmi pare rău să o spun, dar copiii au fost abandonați. Și suntem într-un punct în care e nevoie să îi alegem. ACUM ORI NICIODATĂ. Nu după ce trece examenul ăla, nu după ce obține media aia, nu după ce termină cursul ăla extrașcolar, nu după ce… nimic. Acum și de acum înainte în fiecare moment. Aceste timpuri au nevoie de copii așa cum sunt, pentru a putea să iși ducă la îndeplinire menirea.

Cauzele Obezității

Cauzele sunt multiple, de aici și dificultatea găsirii unei soluții simple și eficiente. Există multiple clasificări ale acestor cauze, însă, pe scurt, tocmai din lipsă de timp, lucrurile se reduc la niște lucruri foarte simple:

1. Suntem mediul care ne înconjoară – intern și extern

Având în vedere faptul că suntem mediul care ne înconjoară (vezi articolul cu Epigenetica), la maturitate, adultul va fi ceea ce a trăit cu toate simțurile sale. Iar aici, responsabilitatea enormă cade pe umerii părinților. În primii ani de viață, părinții sunt efectiv mediul copiilor, aceasta influență diminuându-se, în general, odată cu trecerea timpului, însă nimic nu rămâne neînregistrat. Dr. Rhonda Patrick relatează în acest videoclip cum părinții leneși și obezi transmit mai departe niște gene mai „slabe” generațiilor următoare.

2. Energia urmează atenția (Energy follows attention)

Obezitatea este un strigăt al corpului care vrea să atragă atenția asupra faptului că nu are suficientă energie. Obezitatea este un răspuns la pierderea energiei înspre exterior. Corpul simte că nu are și atunci face ce știe: din disperare, stochează mai mult decât are nevoie. Cu cât pierderile sunt mai mari, cu atât frica este mai mare și depozitele pe măsură.

Științific, acest mecanism se traduce prin rezistența la leptină. În articolul Ketonutriția și dezechilibrele metabolice am scris în detaliu despre această situație.

Variantă de Abordare

Cu toții vrem să fim văzuți.

Nevoia de validare este nocivă atunci când preia frâiele existenței individului. Însă, menținută într-o zonă de mijloc, ea este chiar utilă. Pe cine mințim? Cu toții ne dorim să fim văzuți, cu toții căutăm ca existența noastră să fie…conștientizată. DE CELE MAI MULTE ORI, FAPTUL CĂ NE VEDEM UNII PE CEILALȚI ESTE SUFICIENT. Aceasta este adevărata vindecare inter-individuală: faptul că ne vedem.

Problema intervine atunci când mintea, prin ego-ul atât de bine sedimentat, vrea să facă ceva, să ajute, să modifice, să intervină, să pună mâna, cu alte cuvinte: să schimbe. Adevărata schimbare apare de la sine, atunci când realitatea, în acest caz copilul, este acceptat exact așa cum e!

Atenție la un aspect foarte important: acceptarea implică detașarea completă de rezultat sau păreri externe de orice fel: acea atitudine interpretată deseori ca „nepăsare” și judecată/pedepsită de programele sociale ca atare. A nu se pune botul. Aveți încredere că universul își face treaba.

Copiii au nevoie SĂ SE SIMTĂ iubiți.

Aici vorbesc strict despre iubire ca energie creatoare, ca energie sexuală, dătătoare de viața. Ea este aceeași forță care și distruge atunci când este utilizată în mod inconștient. Orice monedă are două fețe.

Energia sexuală este atotprezentă. Există în toate și în tot. Orice vibrează este expresia unei energii creatoare. Orice formă de existență, superioară sau inferioară, este iubire. Energia sexuală trebuie să circule. Astfel, umaninatea, din perspectiva mea, are la acest moment două opțiuni: fie își asumă responsabilitatea și învață să mânuiască această energie în mod conștient, fie va fi supusă de ea.

Pare că nu are legatură cu copiii și nevoia de a se simți iubiți, însă pun o singură întrebare:

TU ȘTII SĂ MANIFEȘTI IUBIREA?

Restul sunt doar povești….

Consecințe

Consecințele obezității pot fi și ele multiple, la fel ca și cauzele.

Partea cea mai îngrijorătoare este faptul că aceste urmări nu se răsfrâng doar asupra individului, ci și asupra mediului înconjurător și a persoanelor din jurul acestora. Practic vorbim de un cerc vicios în care mediul alterează individul, pentru ca mai apoi, acesta să altereze mediul în care își va duce viața.

Partea frumoasă este că dintre cele două părți, individul are capacitatea de a conștientiza acest lucru și de a face alegerea de a părăsi pur și simplu acest scenariu. Întrebarea e: o va face? Puterea personală este a fiecăruia și așteaptă să fie revendicată și folosită.

Soluții Concrete

1. Schimbă mediul – INTERN și EXTERN – constant!

Mediul este tot ceea ce trăim prin toate simțurile. Este ceea ce vedem, ce auzim, ce mirosim, ce gustăm și ce atingem. Mediul este energia și frecvența celor din jur și a noastră. Mediul devine ceea ce gândim și ceea ce simțim ca emoții și stări. Iar noi devenim mediul nostru.

Înlocuirea luminii naturale cu cea artificială pare să aibă un impact semnificativ în obezitate. Una ne încarcă, cealaltăa ne descarcă de energie. Lăsați copiii să se joace la soare. Dr. Jack Kruse, pe care îl admir enorm, explică în acest podcast de ce obezitatea începe în ochi. Protejați ochișorii copiilor cu ochelari de protecție de tip blue-block și înlocuiți becurile de tip led din locuința cu cele vechi, clasice, scumpe, incandescente.

Tot el oferă o perspectivă unică a motivului pentru care copiii se confrunta cu dezechilibre fizice și mentale în acest articol, inclusiv cu obezitatea. Totul se reduce la lumină. Totul e frecvență…

Atenție însă că totul evoluează constant, iar pentru a ține pasul, aceste adaptări la mediu e nevoie să fie făcute constant.

2. Orientează permanent atenția copilului către ceea el însuși. Întreabă-l ce simte! Cu corpul.

Copiii sunt deja destul de hidratați și corpul lor este destul de optimizat in primii ani de viață pentru a identifica corect stări și emoții, dar asta nu înseamnă că trebuie „stricat” sau că nu e nevoie să se mențină acest nivel optim. Hidratați-i fără a exagera (apa din fructe e perfectă) și acordați atenție balanței de enzime-aminoacizi. În acest interviu al lui Dave Asprey, Dr. Lustig expune faptul că problema nu este obezitatea în sine, ci disfunțiile metabolice. Pentru a studia unele opțiuni suplimentare, mergeți în pagina shop a site-ului.

În prima etapă a vieții, copiii au nevoie să exploreze inclusiv mâncarea. De aceea și începe diversificarea alimentației după înțărcare. Evitați să impuneți sau sugerați copiilor regimuri, diete și principii alimentare care sunt utilizate de adulți în diferite scopuri. O nutriție cât mai apropiată de natură și respectarea unor reguli de bun simț în nutriție este suficientă.

3. PROIECT PERSONAL – Mi-am propus să creez un JOC DE NUTRIȚIE pentru copii.

Această ideea a fost inspirată din interacțiunile pe care le-am avut atât cu copiii, dar mai ales cu părinții care au ajuns într-un punct în care nu mai văd o soluție la această situație. Scopul jocului este acela de a da copiilor șansa întâi să conștientizeze, iar mai apoi să aleagă conștient ceea ce mănâncă.

Am încredere că această conștientizare a alegerilor nutriționale se va manifesta în timp în toate celelalte domenii de activitate ale unui individ și va avea impact pe toate planurile pe care se desfășoară existența noastră, a tuturor.

Practic, odată cu încheierea etapei de viață în care principala activitate ar trebui să fie explorarea din pură curiozitate și alimentată de fascinația pentru această lume, începe încet perioada în care e nevoie de alegeri personale.

Cum mâncatul este o activitate care are loc, cu mici excepții, în fiecare zi, găsesc nutriția la copiii o oportunitate excelentă pentru a integra acest obicei de a alege conștient. Cine nu visează la o lume de adulți conștienți, autentici, pregătiți și asumați?

Din iubire pentru sufletele copiiilor,

Dr. Anca Țandea.

Resurse:

[1] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4408699/