„Iubirea este tot ceea ce rămâne după ce dăm deoparte tot ceea ce credem că știm despre iubire”, Anca Țandea.
Anul acesta se întâmplă ca ziua de Paște să coincidă cu ziua mea de naștere. Ar trebui să însemne ceva? Nu știu și nu îmi bat capul, dar nu e ca și cum nu e un fapt evident. Dar mi-am spus că, dacă tot are loc această coincidență, o să folosesc acest moment ca pe un prilej de a exprima niște lucruri mai profunde. A trecut ceva timp de când am făcut acest lucru.
Am să îmi permit să vorbesc despre acele lucruri despre care nu se poate vorbi. Am să îmi permit să vorbesc despre iubire, deși, spun din capul locului că NU există cuvinte care să exprime ce este iubirea cu adevărat.
Sărbătoarea Paștelui
Nu am fost niciodată o persoană religioasă, nu am acceptat nicio doctrină și nu am crezut într-un Dumnezeu imaginat de mintea umană limitată, care judecă, care pedepsește, care ar face pe cineva să se simtă vinovat sau greșit, oricum ar fi. Singurul pe care aș putea să îl văd ca păcat ar fi ignoranța. Dar nici măcar acela nu e un păcat, căci însăși conceptul în sine ar însemna să judec existența așa cum e…
Ca să fiu mai precisă, mă refer la ignoranța a ceea ce ești cu adevărat. Ignoranța faptului că ești Dumnezeu, că ești Iubire. Că Dumnezeu e Iubire, prezent în tot și în toate. Că dacă nu ar fi, nu s-ar povesti. Nimic nu ar exista fără iubire, căci ea e forța creatoare. Nimic nu ar exista fără Dumnezeu, căci doar o astfel de minte ar putea crea viață.
Iubirea și Iisus
Sărbătoarea Paștelui are în punctul culminant momentul morții, iar în deznodământ, pe cel al învierii. Cu alte cuvinte, e o poveste a vieții veșnice. Însă, ca orice poveste, aventura are un început, are o intrigă și mai are un cuprins cu multe evenimente. Și toate acestea întruchipate, în acest caz, în viața lui Iisus.
Primul impuls a fost să scriu că omenirea a uitat pe parcursul miilor de ani lecțiile pe care le-a primit în această formă. Dar, adevărul e că… Nu au fost niciodată înțelese. Au existat minți strălucite care au înțeles în profunzime adevăratul mesaj, dar niciodată marea masă.
Iisus e Iubire. Lecția lui a fost iubirea. A venit aici ca să ne învețe ce e Iubirea. Însă, cum am spus de atâtea ori, Iubirea nu poate fi înțeleasă. Și, așa cum arată evenimentele din poveste, nu a fost înțeleasă. A fost nevoie ca cineva să moară pentru asta și, chiar și așa, iubirea este încă neînțeleasă. Pare că nu s-a schimbat mare lucru în 2000 de ani. De ce? Pentru că asta e însăși natura ei…
Iubirea doar se simte
Experiența mi-a arătat și îmi arată în continuare că nimic nu poate fi înțeles cu adevărat de o minte limitată, dar mintea poate evolua și se poate deschide prin experimentare directă. Nimic nu face excepție, nici măcar cea mai puternică forță din Univers. Pentru asta este nevoie de vulnerabilitate, de curaj, de curiozitate, de dorința arzătoare de a trăi, de a participa la viață.
E nevoie de acceptarea faptului că există riscuri și că eșecul e cel care te va urca mai sus cu o treaptă în ceea ce privește înțelegerea Universului în care trăim. Și asta nu se schimbă. Nimic nu e niciodată la fel cu ce a fost sau cu ce va fi. Întotdeauna e ceva nou, întotdeauna e ceva necunoscut, ceva imprevizibil.
Să trăiești e riscant. Să iubești e și mai riscant. Să creezi e cel mai riscant.
Realitatea densă în care trăim este o lume a formei. Mintea umană este modelată după acest aspect. Mintea este, dacă doriți, o entitate corespunzătoare formei, iar forma este în sine ceva limitat. Automat, încercând să înțelegi ceva nelimitat, precum iubirea, folosind ceva limitat, precum mintea, ai ratat adevărata semnificație. Iubirea nu poate fi cu adevărat descrisă, nu poate fi înțeleasă la nivel mental.
Iubirea nu poate fi cuprinsă în vreun concept sau în vreo formă. A „răstigni” iubirea este o exprimare dură, dar cât se poate de reală. Atunci când este neînțeleasă, neprimită, nemanifestată, dar și atunci când se manifestă, plăcut sau mai puțin plăcut, mai puțin sau mai mult, într-un gest blând sau într-un gest sfâșietor, ea atrage după sine judecata minților limitate sau încercarea de a o lega, de a o limita, de a o țintui.
Iubirea doar se simte. Cu ce? Cu corpul.
De ce credeți că este corpul atât de important în viziunea mea? Paradoxul este că, deși corpul este cel care ne limitează, tot el este cel care ne oferă calea spre eliberare. Cam atât de important este… Recomand articolul Adaptabilitatea metabolică – o condiție obligatorie în 2021, în care am descris pe îndelete importanța corpului fizic.
Lecția Iubirii
Însă, cum orice proces are mai multe etape, cum existența noastră se desfașoară pe mai multe planuri, cum există mai multe nivele de conștiență, chiar și lecția iubirii a fost împarțită, în scop didactic, în mai multe „capitole”. Iubirea are patru octave de manifestare:
- Sexualitatea animalică
- Erotismul și emoțiile
- Iubirea necondiționată
- Compasiunea
Sexualitatea știe asta, dar sexualitatea este doar o cale.
Există vreo cale de a preda această lecție într-un mod în care să fie înțeles? Eu, una, nu am găsit altul decât acela de a fi, pur și simplu, iubire. Pură. Îmi cade acum atenția asupra unui termen pe care l-am folosit: „a preda” lecția iubirii. Întâmplător? Nu prea cred. Unele lucruri nu au cum să fie transmise mai departe decât în mod direct… Sau cel puțin asta am trăit eu.
Și totuși… ce e Iubirea?
O formă… mintea vrea o formă. Bine… să formulăm atunci ceva. Voi reda niște aspecte ale iubirii din infinitul celor care o caracterizează… uneori.
Iubirea e doar o frecvență[1]. Când am înțeles acest lucru, am înteles mai mult decât atunci când doar l-am auzit. Și… ce faci cu această informație? Cred că fiecare are dreptul să aleagă. O frecvență e o vibrație, una înaltă în acest caz. În viziunea mea, contează ce alegi să faci din acea vibrație.
Să stai în iubire nu doar că nu e suficient, dar… nici nu e posibil pentru prea mult timp. Fie că o dorești, fie că nu-i mai dai drumul, ambele sunt forme de atașament. Da, atașamentul față de iubire… Și, se știe cât de departe duc atașamentele.
Iubirea nu cere compromis. Iubirea doar este. Atât. Ea nu poate fi câștigată, meritată sau cumpărată, ci doar accesată. Compromisul nu aduce iubire, ci iluzia a ceea ce inseamnă iubirea, de aici și dezamăgirile. Și ce compromiți de fapt? Integritatea. Renunți la o parte din tine pentru iluzia iubirii. Lucrurile, ca de obicei, stau exact pe dos. Iubește-te alegându-te pe tine și iubirea va fi acolo.
Iubirea nu e de ajuns. De ajuns pentru ce? Sunt multe expresii care circulă prin lumea asta precum „All we need is Love” („Iubirea este tot ceea ce avem nevoie”). Să fie oare așa? Cine este „we”(„noi”)? Și… dacă acest lucru este valabil, de ce am ajuns unde am ajuns? O fi pentru ca ne-am atașat de ea cu toții, într-o formă sau alta?
Pentru EVOLUȚIE, iubirea nu este de ajuns. Și atunci… ce e după? Răspunsul pe care l-am primit, cu ceva timp în urmă, a fost: Letting GO. Doar așa poate și iubirea să evolueze, iar noi, la fel.
Iubirea e Adevăr
Am să închei cu un aspect dulce-amărui. Forța care crează este una și aceeași cu cea care distruge. Da, iubirea poate să și distrugă și chiar o face. Este o pastilă greu de înghițit, având în vedere faptul că oamenii sunt educați să se mulțumească cu jumătăți de adevăruri. Așa cum moartea face parte din viață, tot așa și distrugerea face parte din creație. Cât de ușor va fi primit acest aspect în viața de zi cu zi rămâne de văzut și… de trăit.
Personal, am mai spus-o și o mai spun, am făcut o alegere. Tot ceea ce fac este din iubire pentru viață, așa cum e, în toate formele ei. Și pe cele rele, și pe cele bune, căci iubirea nu cunoaște dualitatea. Pentru ea nu există bun sau rău, căci fără ele, nimic nu ar fi existat… nici măcar ea, iubirea.
Adevărul e iubire și iubirea e adevăr. Nelimitate și indefinibile, dar atotcuprinzătoare. Ce să mai zici, domnule, despre ele?
Take at Home
Articolul de astăzi nu este despre a înțelege iubirea, ci este o invitație către a o trăi în toate culorile ei. Cu iubirea nu ai ce să faci, dar poți să îi dai voie să te inunde și poți să îi dai voie să se manifeste prin tine. Așa, „în pielea goală”, cum e ea de fapt, că acoperită a umblat mii și mii de ani și nu a folosit nimănui.
„Fă ce simți!” se spune peste tot. Dar cum să faci asta când nu mai simți, când nu te mai simți, când nu îți mai simți corpul? Câți au cu adevărat curajul? Dacă e greșit? Dacă pierzi tot? Ce să pierzi? Ceva ce nu a fost niciodată al tău? Mai avem multe de învățat, dar și mai multe de dezvățat…
Iubirea nu a fost, nu este și nu va fi niciodată ceea ce credem că e.
Niciodată? Niciodată!
Resurse:
